Realitatea TV Inceputuri

Ei bine, da, in cartea mea de munca scrie ca primul angajator este Rosal! Rosal este probabil prima firma de salubritate din istorie care si-a facut televiziune, iar eu am avut onoarea, norocul, bucuria (si am toata recunostinta), sa fac parte din echipa care a facut sa mearga aceasta televiziune. In vara lui 2002, mai exact pe 3 iulie, sun la Realitatea sa intreb daca mai au nevoie de voice-over. Ileana Petre imi spun sa vin a doua zi. Nu pot sa vin maine, zic, ca e ziua mea, pot veni poimaine? Sigur! Ajung dupa doua zile. Cristi Zarescu zbiera de la biroul lui din fata biroului producatorului, la Varban pentru ca o stire nu era gata. Adi Stoica zbiera de la grupul de montaj din fata cabinei de voce, la Mazilu ca nu are ilustratie si ca va baga BARE. In celalalt grup de voce Poleanu zbiera ca nu are un sincron. Aproape m-a spulberat Radu Cazan in clipa urmatoare, trecand pe langa mine pentru ca fugea sa citeasca o un roman fluviu despre Hamas si era fara 3 minute, iar stirea trebuia sa intre la si 3 minute. Cireasa de pe tort a fost Lili Dima care m-a intrebat ce caut acolo. Eu sunt o biata voce, zic, in probe. Cum era pentru prima data cand intram intr-o televiziune, m-am gandit ca asa trebuie sa fie desi in sufletul meu de copil gandeam ca am nimerit la casa de nebuni. Si totusi, cand Radu Cazan m-a intrebat daca imi place la ei, i-am raspuns DA. Tot el mi-a recomandat ca a doua zi sa vin in pantaloni, nu blugi, cu camasa si cravata. Alex Litza venea fara dar si-o alegea dintr-un sertar si o punea la gat. Ca majoritatea, de altfel.
Cand dupa o luna, Bogdan Gamalet m-a pus sa semnez cererea de angajare deja aprobata, m-am ciupit putin sa fiu sigur ca sunt acolo. De remarcat e ca in momentul in care ma urcam in autobuz sa ajung la serviciu, oamenii fara bilet coborau imediat. Aveam costumatie de controlor, fara bilet la randul meu. Mersi, domnu Prigoana, un patron care a avut curajul sa plateasca integral oamenii pe cartea de munca. Probabil de-asta a si vandut ulterior.
Niste copii au facut o televiziune de stiri, asta este istoria de inceput a Realitatii TV. Si da, ca sa aflam daca au intrat banii, ne uitam pe 15 si pe 30 sa vedem daca ai nostri colegi de la salubritate fac coada la bancomatul BCR de vizavi. Si da, rad in hohote si acum cand imi aduc aminte cum trecea George Dumitrescu prin spatele Simonei Balanescu, in direct, in mersul piticului, cu o umbrela in cap. Se vedea pe ecran doar o umbrela galbena plimbandu-se. Si da, nea Ilie de carciuma de jos ( unde mi-am sarbatorit implinirea a 23 cu majoritatea colegilor de atunci, carora le multumesc si acum, si cu lautarii adusi de Silvian Dates), avea celebrul caiet in care ne nota datoriile. Acum ceva vreme, cand am trecut pe acolo, nea Ilie nu era. Si da, a fost cel mai bun lucru care ni se putea intampla noua, celor care am fost acolo la inceput.
Ai putea spune ca am pierdut nopti si ani in sediul de la Republica al Realitatii TV. Iar eu spun ca nu, am castigat nopti si am castigat si zile. Pentru multi dintre noi, inclusiv pentru Prighi, Realitatea de la Republica a fost tineretea. Si daca pe cartea mea de munca scrie la primul angajator ROSAL, :))))), sunt mandru, mah, de asta!

 PS : Cand in 2005 am ales Protv si am gasit acolo oameni la fel de frumosi, am zis ca sunt cel mai norocos om din lume. Spun si eu acum, de la etajul 10 din Pache Protopopescu, La Multi Ani, Realitatea!
Trimite acest blog unui prieten. Altfel iti sparge Prigoana teava la baie cand nu esti acasa!